Posts by admin

Inventii curioase care au prins viata in cadrul MIT

Robotul care se supune regulilor de politete

Massachusetts Institute of Technology sau MIT este una dintre cele mai prestigioase institutii din lume in materie de tehnologie si dezvoltari ale sale in directii nemaivazute. Printre zecile de proiecte care se nasc acolo si-a facut loc si cel al robotelului politicos care stie sa respecte toate regulile de politete. Chiar si atunci cand ne aflam intr-o multime, pe aeroport sa zicem, sunt niste reguli de politete si de deplasare care ne ajuta sa nu ne deranjam unul pe altul. Robotul celor de la MIT stie foarte bine cum sa se comporte in multimi, dar stie foarte bine si cum sa interpreteze alte naunte sociale. Ca sa gandeasca ca un om robotelul a invatat patru skill-uri de baza, cunoasterea spatiului pentru localizare, familiarizarea cu mediul din jur, perceptia si alegerea celei mai bune cai de actiune, planificarea miscarii, finalizarea unei miscari pe orizontala pe o directie stabilita, control. Robotul poate depasi un trecator mai incet, un batran, fara sa intervina in mersul sau, poate sa se lase depasit daca cineva se grabeste, poate evita coliziunile. Se pare ca nu mai e mult pana robotii se vor misca printre noi fara ca macar sa fim constienti de asta…

Spion robotic al creierului

Bratele robotice si algoritmii complecsi permit oamenilor de stiinta sa spioneze neuronii din creier fara prea multe teste complicate. In trecut trebuia sa intri practic in creierul omului pentru a colecta niste date despre activitatea neuronala, insa acum totul se poate face prin metode moderne noninvazive. Inventia celor de la MIT aduna informatii despre sinapsele din creier si ajuta doctorii si oamenii de stiinta sa isi dea seama ce se intampla in creierul pacientilor bolnavi. Procedura este sigura si foarte simpla, tehnologiile pentru imbunatatirea sanatatii mintale sunt mult mai usor de pus in practica prin intermediul acestor lucrari, tratamentele medicale mai usor de aplicat, cercetarile mult mai complexe se pot face mai rapid.

Read More

Impodobirea bradului, o traditie frumoasa care se respecta si in ziua de astazi

Impodobirea bradului, o traditie frumoasa care se respecta si in ziua de astazi

Craciunul e poate cea mai importanta sarbatoare de peste ani. El este un prilej perfect pentru a  a se aduna intreaga familie in jurul mesei de Craciun, in functie de coltul lumii in care se sarbatoreste Craciunul exista o multime de obiceiuri si traditii legate de aceasta sarbatoare deosebita. De sarbatori copiii din toata lumea il asteapta pe Mos Craciun si ale sale cadouri lasate de fiecare data sub un pom frumos impodobit, bucuria si sentimentul de implinire sunt mai puternice decat in orice perioada a anului. Bradul impodobit face parte de foarte mult timp din traditiile asociate sarbatorilor, practic in orice casa exista un adevarat ritual legat de impodobirea bradului cu beteala si globuri. Insa decoratiunile moderne de sarbatori nu au fost intotdeauna asa de complexe.

La inceput brazii erau decorati doar cu mere si nuci, diverse dulciuri, lumanari, figurine din lemn, bradutii erau la fel de frumosi si unici si atunci, insa odata cu evolutia tehnologiei au aparut si decoratiunile moderne si brazii artificiali care imita aproape perfect aspectul bradului normal. Pe langa faptul ca sunt mai ieftini decat cei naturali si pot avea inaltime oricat de mare sau de mica, brazii din materiale sintetice sunt si mai simplu de impodobit, rezista mai bine la variatiile de temperatura si umiditate, se pot depozita usor in cutiile de carton pentru a fi folositi si anul viitor, se pot decora diferit de la an la an, suporta greutati mari ale instalatiilor si decoratiunilor mai complexe.

Un brad artificial 1.5 m este tot ce aveti nevoie pentru sarbatori linistite in familie, fiecare brad craciun artificial se poate decora in orice fel doreste cel care-l cumpara, coroana si crengile au un aspect placut, pot fi ninse, pot avea si conuri, sunt si brazi plastic 1.5 m in oferte care au fibre optice pentru a oferi un joc de lumini deosebit la lasarea intunericului. Brazii au ajuns sa fie impodobiti in majoritatea caselor chiar dupa Primul Razboi Mondial, obieciul a fost preluat de la germanii din orasele transilvanene. S-au adaugat luminite, steaua, culorile predominante erau rosu si nuante de rosu, verdele, se mai foloseau si lumanari cu trimitere directa la steaua din Bethleem. Primul care a adaugat lumanarile in copacul impodobit a fost Martin Luther, de-a lungul timpului au existat si legende crestine legate de decorarea bradului cu luminite.

De pilda una spunea ca bradutul nu avea ce sa ofere noului nascut din Bethleem, asa cum o facusera fauna, flora si creaturile vii, dar a avut noroc cu un inger care l-a ajutat comandand unui grup de stele sa se aseze pe ramurile sale delicate. La vederea bradului plin de luminite micutul nascut in Bethleem a zambit si l-a binecuvantat. De atunci toti brazii au fost impodobiti cu luminite pentru a fi pe placut copiilor. La noi bradul se impodobeste in Ajun sau chiar dupa Sfantul Nicolae, in jurul impodobirii sale s-a creat un adevarat ritual, care se realizeaza neaparat in compania intregii familii. Desigur cei mai incantati de impodobire sunt micutii, care de abia asteapta sa agate cate un glob sau o luminita in bradutul are troneaza peste toate lucrurile din sufragerie. Daca esti interesat si de alte obieciuri legate de sarbatorile de iarna poti sa vezi obiceiuri de Craciun pe destinatii.net, acolo unde poti afla si ce fac oamenii din alte parti ale lumii in aceasta perioada.

Read More

Cand destinatia de vacanta devine sinonima cu un platou de filmare pentru un film horror bun…

La fel de inspaimantator si numai bun de putina adrenalina in sange e si spitalul de psihiatrie Lier din Norvegia. Aici toti pacientii au primit tratamente destul de dure, au fost folosite metode experimentale, din 1985 patru cladiri au ramas ale nimanui, fara ca toti cei ce au plecat sa dea vreo motivatie pentru gestul lor. Restul de opt cladiri nu au nicio problema, functioneaza bine mersi.

Columbia vine si ea cu o propunere mai mult decat interesanta hotelul abandonat Salto, un hotel de lux care a atras doar sinucigasi se pare, acolo practic in fiecare luna se sinucideau doi, trei, patru indivizi. Se pare, dupa cum spun localnicii, care acest hotel ar avea si el parte de o prezenta malefica ce controleaza mintea oamenilor bolnavi. Insa cea mai tare experienta o poti trai in Pripyat, Ucraina la trei kilometri de Cernobal, unde a avut loc catastrofa nucleara si explozia reactorului care a distrus sute de vieti si a facut multe victime.

Acolo poti vedea perfect ce efecte a avut energia nucleara, astazi se poate face chiar si un tur scurt, pentru ca nivelul de radiatii a scazut. In final, daca vreti ceva cu totul inedit si mai deosebit puteti merge in Antarctica, unde puteti vedea iahtul scufundat distrus in Cove Ardley. Cei care au incercat sa faca documentare despre nava au plecat imediat din cauza vantului puternic si a marii agitate, dar si din cauza unor probleme ciudate cu echipamentele.

Read More

Un lider te nasti sau un lider devii

Eu mereu am fost obisnuita sa iau initiativa in oricare grup am facut parte. In momentul in care am simtit ca oamenii imi acorda incredere, mi-am asumat sarcina de a coordona activitati si de a imparti task-uri. Sunt eu oare un lider ? Da, eu cred ca sunt. Si impreuna cu aceasta calitate vin multe experiente placute si neplacute.

Oamenii sunt diferiti si fiecare om necesita o abordare aparte. Nu poti sa placi la oricine. Am inteles de mult timp asta si nu mai incerc sa o fac. Eu sunt cea care sunt, am calitatii, am si vicii, lucrez in mod constant la ele si accept critica constructiva. Inevitabil, insa, apar contradictii cu unii oameni. Oricat de bun lider ai fi, oricum vor fi oameni care nu-ti vor aprecia, ba chiar iti vor critica dur munca.

Am simtit pe pielea mea situatiile de genul acesta si senzatiile nu sunt tocmai cele mai placute. Este neplacut, mai ales, cand oamenii nu iti spun direct ce-i deranjeaza, ci te lasa sa ghicesti din atitudinea, limbajul non verbal si actiunile lor. Aceasta mi se pare cel mai penibil. Respect mult oamenii care stiu si pot sa-si asume ideile si actiunile lor si au tupeul sa verbalizeze tot ce-i deranjeaza.

Am avut ocazia sa lucrez in echipa cu diferiti oameni, sa coordonez proiecte si activitati. Stiu sigur ca abilitatile mele de lider s-au imbunatatit de-a lungul timpului, am incercat sa devin un prieten al celorlalti, sa am grija in acelasi timp ca nimeni sa nu-si uite sarcinile pe care le are de indeplinit, am lucrat in egala masura cu ceilalti oameni si am depus suflet in tot ceea ce am facut.

Parerea mea este ca un lider bun este o combinatie intre « cine te-ai nascut » si « cine alegi sa devii ». Omul se naste cu un potential, insa daca acest potential nu este valorificat, el este egal cu zero. Doar un proces asiduu de invatare asigura o valorificare a acestui potential, proces de invatare ce rezulta din combinatie dintre partea teoretica si partea practica. Acest proces trebuie sa fie de o inalta calitate si continuu.

Read More

Eram buna la mate, acum fac comunicare

Am avut recent o discutie cu un prieten pe tema constrangerilor impuse de societate si de parerea societatii in contextul orientarii noastre profesionale. Dar cea mai importanta influenta in acest sens este exercitata de familie. Cu toate ca din ce in ce mai multi tineri devin autonomi in vederea alegerii facultatii/profesiei pe care si-o doresc, numarul celor influentati subit de catre familie ramane impunator.

Fara indoiala parintii nostri ne doresc tot ce e mai bun, vor sa ne vada realizati profesional, cu un venit corespunzator, de aceea, ne recomanda/ne impun sa ne alegem acele facultati sau profesii, care dupa parerea lor (subiectiva, de altfel) ar putea sa ne aduc cat mai multi bani.

Chiar daca traim intr-un secol al consumerismului, al concurentei pentru bunastare, cred ca niciodata nu va fi expirata ideea conform careia poti sa reusesti in viata si sa ai un venit bun, facand ceea ce-ti place. Deoarece, atata timp cat faci ceea ce-ti place tu vei cauta modalitati sa devii mai bun, sa-ti imbunatatesti abilitatile.

Eu am fost foarte buna la matematica in liceu. Imi placea foarte mult, ma pasionau, de fapt ma pasioneaza inca, exercitii complicate si opertatiile matematice dificile, imi plac problemele de logica si calculele lungi. Ai mei credeau sigur ca imi voi alege o facultate in domeniu, nu ma voi desparti de cifre nici la universitate, insa alegerea mea a fost cu totul alta. Pe langa matematica eram pasionata de comunicare, redactam articole, vorbeam liber in public, aveam abilitati de moderator, de aceea am decis ca facultatea pe ca vreau sa o urmez va fi in acest domeniu.

Evident, mi-au surprins familia cand le-am comunicat decizia mea, insa nu au incercat sa ma convinga sa-mi schimb decizia, sa-mi argumenteze despre viitorul unei profesii de comunicator. M-au lasat sa aleg asa cum simt si sa invat in domeniul in care stiu ca mi-ar placea sa activez. Le sunt recunoscatoare parintilor mei pentru aceasta rezervare de care au dat dovada si de sustinere, in acelasi timp. Imi dau seama ca sunt un copil norocos si le multumesc pentru asta.

Eu consider ca nu exista profesii « cu viitor » si profesii « fara viitor », totul depinde de om si de puterea lui decizionala, de dorinta lui de a creste profesional, de initiativa de care da dovada.

Read More