Moduri in care stridiile ne pot ajuta

Moduri in care stridiile ne pot ajuta

Stridiile elimina nitrogenul. ExxonMobil a demarat un proiect indraznet in 2014, care va dura pana in 2030. In ce consta. Peste 1 miliard de stridii vor fi aduse in cadrul ecosistemului costal din New York. Peste 20 milioane de stridii deja au fost plasate in ultimii trei ani. De ce tot acest efort si munca pentru niste stridii? Pentru ca stridiile si molustele retin nitrogenul pentru a mentine homeostazia.

Ecosistemul marin va fi mai sanatos, nitrogenul in cantitati mari poate afecta ciclul de viata al algelor, care pot invada si mai mult zonele unde prezenta sa este mai mare. Animalele marine trebuie sa gaseasca si ele o metoda de a supravietui in lupta cu nitrogenul. Multe animalute au in excremente amoniac, dar stridiile au altfel de substante eliminate. Amoniacul are doar o molecula de nitrogen, in vreme ce acidul uric si ureea contin cantitati uriase de nitrogen. Apa va fi filtrata, nitrogenul va disparea, va fi inlocuit cu unul mai putin toxic, apa va fi mai sigura si mai curata.

Read More

Copacul Manchineel

Copacul Manchineel

Manchineel este un pom fructifer gasit in regiunile costale ale Caraibelor, dar si in America Centrala. Spaniolii ii spun arbol de la muerte sau copacul mortii. Manchineel este foarte toxic, copacul produce seva care se poate scurge din scoarta, frunze, fructe si orice are legatura cu acest copac. Ajunsa pe piele seva provoaca niste basicute care dau arsuri groaznice. Cand seva ajunge la o rana deschisa ea poate intra in sange si provoaca moartea instantanee. Toxinele eliminate in aer de la aceste arsuri sunt periculoase, contactul cu ochii cauzeaza iritatii extreme si orbire. Fructul are o forma foarte mica si pare destul de apetisant. Daca cineva mananca acest fruct gustul simtit va fi unul dulce, placut. Imediat apare un spasm al cailor respiratorii si al gatului si survine moartea… Locuitorii din zona folosesc seva pentru sagetile de la vanatoare. Copacul e cel mai bun exemplu ca nu tot ce e dulce e si bun. pub

Read More

Oameni curajosi care au ajuns sa traiasca pe aeroporturi

Kokoba De Jacques. Kokoba De Jacques era refugiat de pe Coasta de Azur. Dupa mai multe zile de calatorie prin lume a decis sa traiasca in Maroc. Si-a facut acte legale si a fost lasat sa stea in tara. Dupa doi ani acesta a cerut autorizatie sa plece din tara si a fost lasat fara probleme. Patru zile s-a plimbat pe la prieteni refugiati din Mauritania si s-a reintors in Maroc. Din senin autoritatile din Maroc nu ii mai permiteau sa intre in tara. Sefii aeroportului l-au rugat sa le arate sume de bani pe care le va folosi pentru a se intretine si un document care sa ateste ca acesta va sta undeva in Maroc si nu pe strazi. Toata documentatia ceruta a fost prezentata, dar autoritatile tot nu il lasau sa intre in tara. A fost blocat in zona de tranzit, nu a avut acces la bagaj, avea doar 100 de euro la el, pe care i-a cheltuit rapid pe mancare. Autoritatile de pe aeroport i-au adus paine si branza dupa trei saptamani, cand nu mai avea bani de mancare. Pentru ca avea un laptop la el a discutat cu un avocat si a reusit eliberarea sa de pe aerestul din aeroport. Vreme de 43 de zile barbatul a dormit doar pe cutii de carton. Nu i s-au oferit explicatii sau scuze…

Read More

Trasaturi pe care omul din Neanderthal le are cu omul modern

Intrebarea barcii. Sunt niste tipuri aparte de instrumente din piatra care apartin doar oamenilor din Neanderthal, musterianele. Inotatul pana la anumite insule din jur nu era o optiune pentru ca erau prea departe de locul unde se afla grupul. De exemplu ca sa ajungi din Grecia in Creta trebuia sa strabati 40 km de ocean. Descoperirile recente facute de catre oamenii de stiinta au dovedit ca indivizii primitivi erau buni navigatori. Calatoria pe ape nu era ceva imposibil pentru ei, s-au gasit diverse instrumente pe mai multe insule indepartate, artefactele din Creta au peste 100.000 de ani vechime. Cea mai veche dovada a omului primitiv navigator dateaza de acum 50.000 de ani. De vreme ce multe barci erau din lemn cea mai mare parte s-au degradat in timp asa ca nu avem cum sa stim exact cat de devreme sau de tarziu a inceput navigatia, putem doar aproxima.

Read More

Muntii de deseuri

In fiecare ani industria producatoare de haine americana produce peste 25 de miliarde de deseuri textile. O parte din aceste deseuri de la imbracaminte sunt donate shopurilor si celor care sunt mai saraci. Cand se rup hainele de pe ei sau nu mai sunt asa de placute la purtare americanii nu le doneaza, le arunca la gunoi. Intre 1999 si 2009 procentul de haine aruncate la gunoi a crescut cu 40% si continua sa creasca in toate tarile dezvoltate in fiecare an. Deseurile donate sunt scumpe, valoareaza foarte mult, insa daca ne referim la populatia americana, care depaseste 319 milioane de oameni, valoarea e nesemnificativa. Daca o companie nu va mai primi transferuri de marfuri din lumea a treia si isi vinde stocul curent pentru un an intreg, donatiile de haine catre store-uri ar putea imbraca o tara intreaga. Cu toate ca se dau haine in tarile lumii a treia, tone de haine zac pe campuri in depozite de deseuri.

Read More

Sergentul Stubby

Era Primul Razboi Mondial. Un grup de soldati americani se antrena la Camp Yale cand un caine a venit spre soldati si i-a cucerit, devenind membru al echipei. Soldatii au decis sa-l cheme Stubby si au fost atat de atasati de caine ca l-au luat cu ei pe vasul care i-a dus in Franta. Chiar daca nu avea pregatire speciala pentru lupta pe front, catelul ii latra pe germani si ii apara pe soldati. La un moment dat catelul a prins un spion german si nu l-a mai lasat sa scape. Stubby a fost si in transee in Europa si a participat la 17 batalii. A fost ranit la un picior de o grenada si a stat in spitale din cauza atacurilor cu gaz. Desi era ranit, Stubby a continuat sa-si ajute prietenii, soldatii. Stubby a primit propria sa uniforma si medalii. Dupa ce a fost de prea multe ori in spital soldatii au inceput sa se teama pentru viata cainelui.

Catelul s-a intors in America unde a participat la o multime de parade, aparand in uniforma si cu toate decoratiile pe el. Mai tarziu Stubby a ajuns mascota universitatii din Georgetown, a cunoscut trei presedinti diferiti, fiind adorat de intreaga tara.
Judy. Judy se afla pe o nava britanica, in timpul bombardamentului japonez din 1942, i-a ajutat pe soldati sa scape cu viata, le-a purtat trupurile pana la tarm. Dupa ce au ajuns pe o insula abandonata soldatii au cautat mancare si apa zile intregi. Pana la urma Judy a gasit un izvor de apa dulce. Din nefericire, pe insula exista un sat japonez si soldatii au fost luati prizonieri. Ca sa nu pateasca nimic catelul a fost ascuns de soldati cand au fost trimisi in Indonezia. Ori de cate ori un prizonier britanic era batut de japonezi Judy sarea imediat sa protejeze compatriotul, chiar daca asta insemna ca era ranita, lovita.

Pana la urma unul dintre prizonieri a negociat cu seful japonezilor si Judy a devenit prizonier de razboi. In 1945, dupa trei ani de detentie si multe aventuri Judy si prizonierul care a salvat-o s-a intors in Anglia, unde a primit Medalia Dickin. In 1950 Judy a murit din cauza cancerului.

Read More